Unde te retragi la bătrânețe

Cică doar eroii nu apucă să îmbătrânească, noi, restul muritorilor de rând, o lungim destul de mult. Partea nasoală este că bătrânețea vine cu destule neajunsuri. Și aici nu mă refer strict la bani, nu mă leg de previziunile alea legate de incapacitatea statului de a mai plăti pensiile și nici de faptul că mare parte a populației se retrage la pensie cu rezerve financiare foarte mici sau chiar cu datorii. Aia e, cred că au avut o viață la dispoziție să pună ceva bănuți pentru zile negre. Dincolo de problemele astea de ordin fnanciar, cred că toată lumea visează că la pensie va face ce n-a reușit o viață. Ideea este că e nevoie de bani, deci, pregătește-ți terenul.

Bun, să zicem că ai ceva bani când ieși la pensie, ai niște investiții, ai pensie privată, ai…nu ești rupt în qur. E, ce faci atunci? Că pe mine mă macină o chestie și e posibil s-o și fac. Bine, nici nu am momentan în plan să trag până la vârsta legală de pensionare. Mă tot gândesc că mai sunt legat de niște obligații fix 15 ani și o săptămână. Asta e perioada de timp ce mi-a mai rămas până cea mică ajunge la vârsta majoratului și o pot lăsa de capul ei fără repercursiuni legale. Va fi majoră, sper să fie și pregătită să-și vadă de viața ei… E, și uite așa mă gândesc eu ce o să fac peste 15 ani….dacă o mai exista lumea asta. Și mă gândeam eu așa, cu ceva ani în urmă, că visul meu la bătrânețe ar fi tolănit într-un scaun, într-o livadă în care am 20-30 de stupi, cu o cafeluță lângă mine, citind o carte. Liniște și pace… E, chestia asta este realizabilă, livada e plantată de prin 2012, stupii sunt pe acolo, scaunul nu l-am dus încă. Deci, e ok, mă pot retrage la bătrânețe acolo. Doar că mai nou a intervenit ceva în viziunea mea legată de bătrânețea ideală….Nu-mi mai place iarna, urăsc frigul, detest fleoșcăiala asta și nu cred că va începe să-mi placă în viitor când oasele vor fi mai bătrâne. Și mă gândesc serios s-o tai la bătrânețe spre zări mai calde. Momentan mă gândesc la o Grecie sau la un sud de Italia. Spania e mișto și ea dar e cam departe…. Nu neapărat zone turistice, mai degrabă un loc liniștit unde să nu ai gheață pe parbriz dimineața…. un 14 grade minim ziua. Pare un pic complicat la momentul asta dar cred că dacă lucrurile merg bine, pe banii de pe un apartament în București poți lua o casă într-un sat de pescari prin Grecia sau Italia. Bine, cred că și varianta cu închiriat câteva luni pe an, cât să treacă iarna și tot e o variantă. Cu închiriatul e mișto că poți să faci treaba asta mereu în alt loc. Apropo de treaba asta cu migratul la bătrânețe într-o zonă caldă, când am fost în Tunisia, vorbeam cu un tunisian și-mi zicea ăsta că în afara sezonului, cam toate hotelurile lor sunt pline cu nordici bătrâni ce vin să stea pe acolo. Ăștia veneau în Tunisia și cu ceva facilități oferite de statele lor dar și cu reduceri la cazare și masă din partea hotelierilor.

Da până atunci mai e, mai avem de tras, mai avem de plănuit.

Leave a Reply

Scroll to Top