Aleea cu pași japonezi, o alee simplu de făcut

Astazi va fi despre una dintre plăcerile mele nevinovate, despre viitorul acela la care muncesc acum și pe care îl tot aranjez și-l tot modelez. Azi am ajuns la stadiul în care vreau să amenajez o alee cu pași japonezi prin livada în care peste ani o să stau cu laptopul în față și o să scriu povești. Apoi o să iau o pauză și o să mai verific un stup, apoi altul…Așa mă văd eu peste ani, într-o livadă în care o să am stupi și unde să mă retrag ca elefantul acela bătrân. Bun, că ziceam de plăcerile vinovate, dintre toate aplicațiile acestea în care ne pierdem vremea,  eu sunt mare fan pinterest. Stau zilnic pe acolo, m-am inspirat pentru amenajat atât casa cât și grădina de vreo 10 ori cel puțin. În fine, azi despre amenajarea unei alei cu pași japonezi din piatră. Desigur, poți improviza și poți face o alee cu pași japonezi din orice alt material însă piatra are farmecul ei.

>>>Vezi prețuri pentru pași japonezi

Aleea cu pași japonezi din piatră este una dintre cele mai simple alei, o alee pe care o poți face singur, fără a fi nevoie să apelezi la un meseriaș. Dacă te uiți pe site-urile de profil, oferta de pași japonezi este destul de bogată, ai de unde alege în funcție de cum vrei să amenajezi aleea respectivă. Personal, eu aș merge pe plăci de ardezie asimetrice…dar na, fiecare cu ideile lui. Că tot ziceam că amenajarea unei alei cu pas japonez este cea mai simplă metodă de a da farmec unei grădini, aici chiar e simplu. În amenajarea unei alei cu pași japonezi nu ai nevoie de adezivi, pietrele, pașii, se așează direct pe sol după ce acesta a fost tasat în prealabil.

Avantajul oferit de pașii japonezi în amenajarea unei alei ține și de versatilitatea acestui concept. Pasul japonez sau pasul de grădină cum mai este cunoscut acest tip deamenajare  poate fi folosit atât pe gazon cât și pe alte tipuri de teren. Poți așeza pietrele atât pe pământ cât și pe o alee din pietriș unde folosirea pasilor japonezi are rolul de a elimina disconfortul creeat de dimensiunea pietrișului cât și un impact vizual.

Leave a Reply

Scroll to Top