Cine zice că e ușor să te lași de fumat ori nu este fumător ori chiar are o voință de fier. Mie mi-e greu, am încercat ieri să mă las de fumat ca urmare a demersului meu de a încerca timp de trei luni să trăiesc din salariul minim pe economie și nu am reușit. Cred că a fost și conjunctura, a intervenit o plecare inopinantă cu job-ul la Pitești și am reușit să nu fumez până pe la prânz. Cum în timp ce eram la clientul de la Pitești au sunat telefoanele și mai aveam ceva de rezolvat și la Buftea ceva, mai aveam de luat și un copil de la școală la ora 15, am cam intrat cumva în fibrilații. Nici timp de masă n-am avut, totul a fost pe fugă. Și m-am oprit la un magazin să cumpăr niște banane și ceva de ronțăit și nu m-am putut stăpâni, mi-am luat și o cafea și un pachet de țigări.
Și partea nasoală este că sunt conștient că dacă vreau să supraviețuiesc aceste 3 luni pe salariul minim și să mai și economisesc ceva bani, dacă nu renunț la țigări, cu siguranță nu voi reuși. Așa cum ziceam și în articolul anterior, dacă vrei să ieși din sărăcie, pe lângă faptul că trebuie să creezi noi surse de venit, trebuie să renunți la anumite lucruri. Și unul dintre factorii principali pentru care mare parte dintre români sunt la limita sărăciei ține de vicii. Tutun și alcool în general. Dacă cu alcoolul nu am probleme, tunul este o problemă, fumez destul de mult și, deși nu ar fi problema de bani, mă gândesc că ar fi timpul să renunț la fumat, am o vârstă și cred că am fumat destul douăzeci și ceva de ani. Cum ziceam, mi-e greu să mă las de fumat, dincolo de dependență cred că e vorba și de ceva ce a tic… Că sunt momente când efectiv mă trezesc că mi-am aprins țigara. Și treaba aceasta se întâmplă mai ales când sunt la volan.
Ce să zic, chiar trebuie să renunț la fumat…d-aia m-am apucat de experimentul acesta în care vreau să trăiesc cu o mie de lei pe lună. Mă gândesc că dacă reușesc să-mi formez niște obiceiuri, fără tutun de exemplu, după trei luni nu aș mai avea probleme cu țigările. Deși e greu să te lași de fumat, sunt convins că se poate.