Optimizarea bagajului de mână pentru avion

Discutam recent cu niște prieteni despre călătorii și vacanțe. Și-mi ziceau că pentru anul acesta și-au luat bilete pentru Lisabona și, față de alți ani, poate și pe fondul pandemiei, biletele au fost scumpuțe. Și pentru a compensa treaba asta, patru persoane, sar peste bagajul de cală și merg doar cu bagaj de mână în care vor înghesui tot ce au nevoie pentru o săptămână. Pare complicat, merg cu doi copii și parcă bagajul de mână nu este suficient de mare încât să poți băga în el tot ce ai nevoie. Da îi cred în stare să reușească mai ales că cică le-a confirmat un alt cunoscut că lor le-a ieșit și ăla le-a zis că a reușit optimizarea bagajului de mână pentru avion astfel încât să nu mai trebuiască să achiziționeze bilete de avion cu bagaj de cală.

Pare interesant așa că, fiind în aceiași situație, adică doi adulți cu doi copii, ne-am luat o mini vacanță de vreo 5 zile în aprilie, la Bari. Fără bagaj de cală momentan, vreau să văd dacă reușesc să încropesc bagaje de mână în care să pun tot ce e necesar pentru vacanța asta. Avantajul îl văd în faptul că fiind zborul destul de dimineață, toată lumea pleacă cu un polar și o geacă pe el și în bagajul de mână să punem ce avem nevoie, haine ușoare și chestii de igienă personală. Teoretic ar trebui să fie suficient, am deja doi rucsaci ce au mai fost folosiți pe post de bagaj de mână și nu au existat probleme. Acum, trebuie să merg să mai cumpăr încă doi rucsaci pentru bagajul de mână. Cică la wiz bagajul de mână are dimensiunile 40 × 30 × 20 cm și cântărește maxim 10 kg. Bine, cu kilogramele nu cred să fie probleme că nu car zacuscă dar dimensiunile, le-au micșorat ăștia de zici că în curând nu o să mai ai voie să cari nimic nici în buzunare. Tocmai ăsta este și motivul pentru care o să cumpăr doi rucsaci. Deși nimic nu se pupă cu dimensiunile bagajului de mână de la avioanele din ziua de azi, o să merg pe un rucsac de 30 l ce are dimensiunile 50 x 28 x 23 cm. Că ideea este să încapă în caz de ceva în cubul ăla de la aeroport. Și oricum, nu o să fie rucsacul burdușit…că am o idee de optimizare a bagajului de mână.

Cum ziceam, duminică voi face teste cu cei doi rucsaci pe care îi am deja și dacă sunt mulțumit de cum optimizez bagajul de mână, merg și mai cumpăr doi rucsaci și mai apoi revin cu detalii. Altfel, bagaj de cală și de data asta…

One Comment

Leave a Reply