Ce face un român sărac când rămâne fără bani?

Dacă ar fi să răspundem clasic, schimbă o sută de euro, ar fi ok, înseamnă că avem un român care a reușit să pună ceva bani deoparte. Altfel, dacă luăm titlul așa cum este el și răspundem la întrebarea “Ce face un român sărac când rămâne fără bani?” răspunsul ar fi că se împrumută. Nu știm de unde se împrumută, ideal ar fi să nu ajungă în situația aceasta însă dacă tot a ajuns să împrumute bani, ideal ar fi să se împrumute de la un prieten și să nu se împrumute de la IFN-uri. Vă explic mai târziu, într-un alt articol de ce… Altfel, dacă tot am ajuns să fac experimentul ăsta în care încerc să trăiesc din salariul minim pe economie, după 3 săptămâni de la salariu, s-au terminat banii. Sincer, mă gândeam că voi reuși să trag de banii ăștia mai mult, să mă apropii de ziua de salariu. N-a fost să fie, posibil să fie și din cauza lipsei de experiență. Nu râdeți, săracia este o experiență până la urmă chiar ai nevoie de experiență să fii o viață întreagă sărac și să mori tot sărac. În fine, o concluzie rapidă ar fi că e greu să fii sărac. Și e greu să dai înaite când ești pe salariul minim. Deși eram atent și înainte la cheltuieli, se pare că acum, dacă mi-am alocat un buget de 1000 lei pe lună, trebuie să fiu și mai atent.

În altă ordine de idei, sunt câteva cheltuieli repetitive care m-au ajutat să rămân fără bani după numai trei săptămâni. Dar s-o luăm cu începutul, să vedem pe unde s-au scurs banii…

La începutul lunii aprilie mi-am alocat un buget de 1000 lei. Ce am făcut cu banii ăștia?

  1. Am pus deoparte 100 de lei. A fost primul lucru pe care l-am făcut. E chestia aia clasică de o predică toți experții în finanțe personale și alți educatori financiari. Să te plătești întâi pe tine, e una dintre regulile de aur ale educației financiare. Și m-am plătit întâi pe mine. Deși am rămas fără bani, am deja un buffer, un fond de urgență, am pus deoparte o sumă de bani. Și nu mă voi atinge de ei. Faptul că am reușit să pun deoparte o sumă de bani este un lucru bun.
  2. Nu am reușit să renunț la fumat. Din restul de 900 de lei rămași, cel mai mult am cheltuit pe țigări. Acest lucru demonstrează încă odată, de parcă ar mai fi fost nevoie, că viiciile afectează foarte grav un buget. Am mai redus cheltuielile cu fumatul, mi-am luat tutun de rulat și-mi fac singur țigările.
  3. Motorină. Transportul reprezintă de multe ori o cheltuială importantă. Aș fi putut folosi transportul în comun, ar fi fost mult mai ieftin însă, am doi copii mici ce trebuiesc duși și luați de la grădiniță/after. Ca idee, știu că sunt mulți cei ce merg cu bag și eu de 50 de lei. Nu prea faci economie așa, cu 50 de lei pe săptămână. Testat de mine, dacă bagi câte 50 de lei carburant pe sătămână, cheltui mai mult decât dacă ai băga de 150 lei odată. Pentru că la 50 lei stai cu amenințarea martorului deasupra capului. Deci, dacă vrei să faci economie de bani la carburant, alimentează de mai mulți bani odată.
  4. Mâncatul în oraș. Ziceam că dacă mănânci zilnic în oraș te costă mai mult decât dacă ai avea un pachet de acasă. În perioada asta am început să-mi aduc prânzul la pachet de acasă. Financiar s-a simțit diferența, am scăzut cheltuielile zilnice. Nu am avut pachet în fiecare zi, dar e un început.

Cam asta ar fi cu banii pe luna aceasta. S-au terminat. Și cum ziceam mai sus, am ajuns în ipostaza în care ajung foarte mulți oameni, în situația de a rămâne fără bani. Și m-am împrumutat de la fii-mea. Mi-a dat din borcanul ei o parte din banii ce i-au mai rămas după ce și-a cumpărat bicicleta. I-am explicat cum stă treaba cu îmrumuturile, cu stă treaba cu ajutorul dintre membrii unei familii și i-am explicat că dacă mă împrumută cu o sumă de bani, la salariu o să-i dau și o mică dobândă.  Nu știu cât a înțeles dar la salariu o să-i exemplific cu banii direct. Aștia-s banii pe care mi i-ai împrumutat tu iar ăștia reprezintă dobânda de 5%. Banii trebuie să facă bani.. Și uite așa m-am împrumutat cu 100 lei de la fii-mea…

Leave a Reply