Nu mi-au ieșit lucrurile chiar așa cum aș fi vrut. Că s-au întâmplat mai multe chestii care mi-au dat planurile peste cap. În condițiile în care săptămâna asta vom zbura spre Italia, week-end-ul ce tocmai a devenit istorie ar fi trebuit să rezolv multe…Nu le-am rezolvat pe toate, că nu am avut nici timp și nici vreme favorabilă.
Altfel, sâmbătă, am plecat foarte dimineață spre țară. Planul era simplu: închei vreo 30 rame, pun foiță și bag câte una la crescut. Preventiv. Apoi, seara, când albinele nu vor mai zbura, încarc stupii în dubă și-i duc la vatra din pădure. Că tata se lăuda că rezolvă el pregătirea suporților și ce mai e necesar pentru mutarea stupilor. Eu, doar să-mi văd de treabă. Dar n-a ieșit cum ne-am propus….că sâmbătă dimineața, tata, a rămas cu mașina în pană printr-un sat, la vreo 15 kilometri. Nu a mai vrut să pornească. Apoi, eu m-am apucat de ce aveam eu de făcut, bate rame, dă-i găuri. Opss…n-am ciocan, că toate ciocanele erau duse la șantier în alt capăt de sat unde există o casă în construcție. Urcă în mașină, fugi la șantier, adu ciocanul… Apoi, nema cuie. Iar în mașină, fuga la magazin și cumpără cuie. Timp pierdut…
Urmează altele… Hai să mergem la pădure să rezolvăm cu suporții de stupi. Să meargă treaba mai repede. Am mai pierdut aproape două ore și cu asta… Apoi, nu te duci tu să aduci muncitorii de pe șantier la masă? Ba mă duc, cum nu… După masă, ajunge și frate-miu. Hai să luăm rabla lu tata. Ajungem la rablă, mă urc în ea și-i dau o cheie. Bă și pornește. Da cu simtome…nu venea curent. Dar n-o las, trag de ea și merge până la jumătatea drumului când se oprește în mers. Cum dibuisem care era problema, mă uit mai atent să vad oareșce. Și văd…un papuc de la alternator nu era la locul lui. Cu o zi înainte schimbase uleiul și probabil, mecanicosul a scos firul acela să aibă mai mult loc când a înlocuit filtrul. Ori nu l-a mai băgat la loc, ori a ieșit ăn mers…că s-a mers pe baterie și d-aia nu mai mergea loganul. În fine, vine și frate-miu și-mi dă curent de la mașina lui și ajung într-un final acasă. Și mă apuc iar de rame. Deja începea să se întunece…așa că nu am mai bagat rame în stupi, era timpul să ne pregătim de mutare.
Am reușit și am mutat stupii….apoi, duminică am dormit. Că a plouat și nu am mai apucat să deschid stupii pentru a băga câte o ramă la crescut. I-am transmis lu tata să o facă el… luni, marți…când s-o face vremea frumoasă. Ieri n-a fost…frig, vânt și iar o repriză de ploaie. Poate azi sau mâine….
Și cam așa s-a terminat week-end-ul ăsta complicat. Am reușit ceva, nu tot. Dar bine că încă mai putem să le rezolvăm. Bine măcar că mi-au aprobat articolul ăsta în campanie…